Cele patru stadii ale competenței, sau modelul de învățare al „competenței conștiente”, reprezintă stadiile psihologice implicate în procesul de tranziție de la incompetență la competență, într-o aptitudine.

1. Incompetență inconștientă (nu știu ce nu știu). Individul nu înțelege sau nu știe cum să facă ceva și nu recunoaște neapărat acest deficit. El poate nega utilitatea acestei aptitudini. Individul trebuie să-și recunoască propria incompetență, și valoarea noii aptitudini, înainte de a trece la stadiul următor. Durata de timp pe care o petrece cineva în această etapă depinde de forța imboldului de a învăța.

2. Incompetență conștientă (știu ce nu știu). Dacă persoana nu înțelege sau nu știe cum să facă ceva, ea recunoaște acest deficit, precum și valoarea noii aptitudini în a acoperi acest deficit. Comiterea de greșeli poate fi parte integrantă a procesului de învățare în acest stadiu.

3. Competență conștientă (știu ce știu). Persoana înțelege sau știe cum să facă ceva. Cu toate acestea, poate da dovadă a acestei aptitudini sau cunoștințe doar cu un efort de concentrare. Stadiul poate fi împărțit în mai multe subetape și există o implicare conștientă la punerea în aplicare a noii abilități.

4. Competență inconștientă (nu știu că știu). Individul a exersat practic atât de mult o abilitate încât i-a devenit un reflex și o poate realiza cu ușurință. Ca urmare, aptitudinea poate fi exercitată în timp ce execută și alte sarcini. Individul poate fi capabil să-i învețe pe alții, în funcție de cum și când a învățat.