Ce este psihosomatizarea și cum se manifestă

Psihosomatizările sunt diferitele manifestări corporale ale durerilor psihice. Dacă în vremurile îndepărtate, oamenii considerau că diferite emoții  provoacă diferite boli fizice, la începutul anilor 1900 Sigmund Freud a demonstrat acest lucru, l-a înglobat în teoria psihanalitică și l-a numit psihosomatizare.

Cuvântul somatizare a apărut pentru a descrie anumite boli fizice ce păreau a necesita o explicație emoțională, pe lângă cea fizică.

Somatizare este un fenomen ce poate apărea în viață fiecăruia dintre noi. Relația dintre minte și corp este automată și involuntară. Toate emoțiile pe care le simțim au și un corespondent fizic.

Când durerea psihologica devine suferință fizică, vorbim despre o suferință psihosomatică. În mare măsură afecțiunile fizice sunt cauzate de motive psihologice. Inclusiv infecțiile virale pot apărea și pot fi acutizate de frustrare și stress, care scad rezistența și afectează imunitatea. Afecțiunile psihosomatice apar ca urmare a unei reacții emoționale puternice (nevroză, stress, traumă, etc.). Acestea pot fi de scurtă durată sau cronice, pot evolua în faze și agrava sezonier.

Omul reprezintă un sistem indivizibil în care emoțiile și gândurile pot influența partea fizică (psihosomatica - psyche = suflet + soma = corp) și nu de rare ori în spatele unei afecțiuni fizice (obezitate, hipertensiune arterială, ulcer duodenal, dermatită atopica, psoriazis, diabet, tulburări sexuale, etc)., se afla suferințe emoționale neconstientizate, cumulate și negestionate. Astfel de suferințe sau traume se pot manifesta după o perioada de timp, uneori după ani, printr-o reacție somatică sau emoțională.

Corpul reacționează la experiență emoțională intensă prin suferință. Succesul și pierderea sunt fațete ale realității și fac parte din scenariul vieții tuturor. Vom avea întotdeauna de a face cu schimbări mai mult sau mai puțin fericite iar mai devreme sau mai tărziu, fiecare dintre noi vom trece prin evenimente care presupun separare, pierderea unor idealuri sau persoane dragi. Negarea suferinței sau lipsa conștientizării durerii survenite acestor pierderi pot duce în timp la suferințe psihoemotionale și psihosomatice.

Aceste suferințe stocate în inconștient ne pot afecta inclusiv, modul de a relaționa, stilul comportamental, calitățile, talentele, patternurile de gândire, ideile și chiar în cele din urma capacitatea de a fi sau nu fericiți. Inconștient uneori ne regăsim reacționând în anumite situații și evenimente într-o manieră cunoscută cu un puternic ecou în trecut. În gesturi, cuvinte sau comportamente pot transpare secvențe din experiențe de viață care au fost reprimate. Fiecare om îşi creează propriulu scenariu de viaţa pe măsură ce trăiește și în funcție de amplitudinea experiențelor negative avute, se creează în mod inconștient "un bagaj al nefericirii" uneori mult prea greu de dus. Odată înțelese și conștientizate aceste mecanisme prin care suferințe blocate și reprimate ne afectează viață, fie manifestandu-se ca boli fizice sau tulburări emoționale, putem dezvolta o modalitate mai benefică și implicit mai constructivă de a acționa, de a reacționa, de a fi în contact cu emoțiile și trăirile noastre și nu în ultimul rând de a ne reevalua potențialul de a "fi" cu adevărat și nu doar de a "exista".

Gravitatea somatizării este dată de natura emoţiei, intensitatea ei şi de perioada de timp în care a fost înmagazinată, iar transpunerea în plan fizic poate dura şi câţiva ani.

Există cinci emoţii principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice.

1. Furia – o încărcare emoțională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputință de a mai schimba ceva sau de a accepta o situație de viață. Furia se manifestă adesea în planul fizic la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalți, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se mai poate manifesta la nivelul capului, cefei și picioarelor dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul stomacului dacă are legătură cu neputința, la nivelul mijlocului – spate – dacă are legătură cu lipsa de flexibilitate sau poate declanșa chiar infecții în corp.

2. Frica – o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și la nivelul gâtului.

3. Rușinea – declanșată de credința legată că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieții. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală.

4. Neiertarea – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii pot greșii. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boală în general în întregul organism și, în mod particular, partea afectată este inima.

5. Nesiguranța – apare atunci când ne lipsesc certitudinile – real sau imaginar – sau când ne pierdem încrederea în capacitățile noastre. Nesiguranța se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului.

Astfel, somatizarea este un răspuns la conflictele interne și/sau la tragediile externe. Este posibil să fie mai numeroși cei care produc mai degrabă somatizari decât simptome nevrotice sau psihotice. Fiecare om are un prag, dincolo de care, confruntat cu traumatismele existentei, riscă să somatizeze.

Psihosomatica este știința care se ocupă cu înțelegerea influenței evenimentelor mentale și emoționale asupra corpului. Ea studiază legătura dintre impactul gândurilor noastre şi afecţiunile fizice. Deseori pacienții cu tulburări somatice au dificultăți în exprimarea emoțiilor și, de aceea, au tendința de a-și folosi corpul în acest scop. Fiecare simptom fizic poate fi înțeles ca o reprezentare simbolică, în limbaj fizic, a unui conflict inconștient nerezolvat. Conflictul produce emoții dureroase, iar pacientul trebuie să îl nege, să-l refuleze și să îl convertească într-un simptom.

Tratament și intrvenții

Persoanele cu tulburare de somatizare solicită adesea tratament medical pentru acuzele somatice. Neconfirmarea unei boli organice de către specialist îl determină pe pacient să apeleze la mai mulți medici, pentru a-și confirma temerile și propriile convingeri legate de boală. Acest comportament îngreunează extrem de mult demersul terapeutic: cu cât vor merge la mai mulți medici, cu atât li se vor recomanda mai multe investigații și analize și probabilitatea de a primi tratamente multiple și nefolositoare este mai mare.

Tratamentul medicamentos psihiatric: suprima simptomele neplăcute pe durata lui, dar nu rezolva problema; dacă în acest timp nu se realizează vindecarea psihicului, simptomele revin ulterior.

Psihoterapia

Un prim ajutor emoțional în calmarea simptomelor îl reprezintă conștientizarea emoției-sursa din spatele afecțiunii, frecvent cu ajutorul unui psihoterapeut.

Psihoterapia are că scop conștientizarea situației reale pe care o trăiește persoana și apoi modificarea modului în care este privită problema. Pacientul învață să își conteste presupunerile patologice, să își exprime emoțiile și în final să-și schimbe comportamentele. Din această perspectiva, tratamentul în astfel de situații este cel mai eficient, dar necesită timp și motivație din partea pacientului.

În analiza și diagnosticarea psihoterapeutică a unui pacient sunt luați în considerare ca factori importanți: constituția ereditară, nașterea, tipul de îngrijire din copilăria mică – traumatisme fizice și/sau emoționale, bolile copilăriei care pot crește vulnerabilitatea vreunui organ, climatul emoțional al familiei și trăsăturile de personalitate ale părinților și fraților, experiențe emoționale ulterioare în cadrul relațiilor intime și profesionale ale subiectului/pacientului/clientului.