Testimonial image

Modul în care ne raportăm la propriile emoții, precum și la emoțiile celorlalți, modul în care ne gestionăm trăirile și sentimentele, dar și felul în care ne raportăm și ne comportăm în relații, mai ales la relațiile romantice, își au, cel mai adesea, rădăcinile în copilărie și continuă să-și pună puternic amprenta inclusiv asupra vieții de adult.

Ce este atașamentul

Potrivit teoriei atașamentului, dezvoltate, în secolul XX, de psihanalistul britanic John Bowlby, “atașamentul reprezintă o conexiune psihologică de lungă durată între ființele umane”, care se formează în primii ani de viață.

Stilurile de atașament își au rădăcinile în copilărie, în legătura pe care o avem cu părintele/figura de atașament și care ne modelează relațiile din viața de adulți. Acestea își pun amprenta asupra relațiilor de prietenie, profesionale, nu doar asupra celor de cuplu. Ele ne influențează, practic, întreaga viață relațională. Acesta este motivul pentru care ajungem să intrăm în relații cu persoane care ne „amintesc” de figurile de atașament din copilărie, deoarece căutăm, inconștient familiaritatea.

Cele 4 stiluri de atașament

Atașamentul securizant

Un adult cu un stil de atașament securizant își acceptă și îmbrățișează propria vulnerabilitate, se deschide în fața celorlalți, își exprimă deschis emoțiile și limitele personale, are o stimă de sine crescută, are relații bazate pe intimitate emoțională și pe încredere reciprocă și este autonom. Nu așteaptă ca partenerul/partenera să-i îndeplinească nevoile emoționale. Primește cu bucurie sprijinul emoțional al celuilalt, fără să devină însă „dependentă” de el sau să pună presiune pe acesta.

În primii ani de viață, părinții au creat un mediu emoțional sigur pentru copil, l-au încurajat să-și exprime emoțiile, au fost prezenți fizic și emoțional în viața lui.

Atașamentul evitant

Un adult cu un stil de atașament evitant refuză să aibă relații bazate pe intimitate emoțională sau se implică foarte greu în astfel de relații, chiar poate ajunge să iasă dintr-o astfel de relație, în momentul în care celălalt își dorește (mai multă) intimitate emoțională.

Din cauza fricii de intimitate, preferă să stea singur sau să se implice în relații de scurtă durată, care se limitează mai degrabă la contactul fizic. Totodată îi este dificil să vorbească despre emoțiile sale, în special despre cele inconfortabile, refuză să intre în contact cu propria vulnerabilitate.

În copilărie nu a fost, în general, încurajat să vorbească despre nevoile, emoțiile și limitele sale. Și-a evitat părinții, mai ales după ce aceștia au lipsit o perioadă îndelungată.

Atașamentul anxios

Un adult cu un stil de atașament anxios simte constant presiunea fricii de abandon. Deși se implică în relații bazate pe intimitate emoțională, ajunge în punctul în care se teme să nu-și piardă partenerul/partenera. Devine dependent de celălalt, are tot timpul nevoie să primească asigurări (că este iubit, că este susținut).

Se simte copleșit de propriile gânduri și scenari și reacționează pur emoțional. În momentul în care partenerul/partenera nu-i răspunde rapid la un mesaj sau la telefon și se gândește că nu este suficient de important, devine gelos și/sau posesiv.

În copilărie s-a simțit abandonat de părinți (pentru că aceștia erau foarte mult timp plecați). Așa ajunge să dezvolte un stil de atașament anxios iar ca adult, se teme să nu fie din nou abandonat (în relația de cuplu și nu numai) și să retrăiască, sub o altă formă, experiența din copilărie.

Atașamentul ambivalent

Stilul de atașament ambivalent combină particularitățile stilului anxios cu cele ale stilului evitant. Astfel, o persoană cu un stil de atașament ambivalent are nevoie de validarea, aprecierea, atenția, iubirea celuilalt, însă, evită să-și manifeste vulnerabilitatea, să se implice în relații bazate pe intimitate emoțională, îi este dificil să-și exprime și gestioneze emoțiile și poate avea reacții imprevizibile într-o relație.

În copilărie, o astfel de persoană avea nevoie de atenția și validarea părinților, pe care nu simțea însă că le primește de fiecare dată. Părinții erau doar parțial disponibili emoțional, ceea ce a generat confuzie în viața copilului.

Cum ne influențează stilul de atașament

Stilul de atașament ne influențează viața personală și relațională, astfel că este esențial ca fiecare dintre noi să conștientizeze ce tip de atașament are, să înțeleagă care sunt rădăcinile acestuia și cum poate să lucreze cu sine, astfel încât să evite să repete, ca adult, aceleași tipare.

Dezvoltarea unui stil de atașament sigur te poate ajuta să-ți schimbi semnificativ calitatea vieții.

Odată ce înțelegi care îți sunt adevăratele nevoi emoționale, care sunt cele pe care le-ai reprimat încă din copilărie, începi să te conectezi la tine, înveți să-ți îmbrățișezi vulnerabilitatea și s-o accepți ca parte firească a vieții, ba chiar necesară pentru conexiunile bazate pe intimitate.

De pildă, dacă ți-ai dat seama că ai un stil de atașament nesigur, este important să-l corelezi cu ce ai trăit în copilărie. Formarea unui stil de atașament nesigur poate fi strâns legată de:

  • indisponibilitatea emoțională a figurii de atașament din copilărie (de exemplu, unul dintre părinți nu-și accepta vulnerabilitatea și nu vorbea niciodată despre propriile emoții, ba chiar îi transmitea și copilului să-și reprime emoțiile inconfortabile);
  • separarea fizică de figura de atașament (părintele muncea foarte mult, astfel că petrecea timp cu copilul doar la sfârșitul săptămânii);
  • experiențele traumatizante (deces, accident, boală gravă).

Poate fi destul de dificil să te conectezi la aceste lucruri, să „sapi în trecut” și să-ți îmbrățișezi copilul interior, ca mai apoi să lucrezi cu tine, ca adult, și să dezvolți un stil de atașament sigur. De aceea, ai nevoie să apelezi la ajutorul unui psihoterapeut.

Deși stilul de atașament format în copilărie își poate pune puternic amprenta asupra vieții noastre relaționale de adulți, avem înlăuntrul nostru resursele necesare de a transforma un stil de atașament nesigur într-unul sigur.

Important este să ne cunoaștem pe noi înșine cu adevărat, ca să putem face o schimbare în direcția dorită.

Apelând la ajutorul unui psihoterapeut, beneficiezi de îndrumare, esențială pe parcursul unei călătorii de dezvoltare, câteodată anevoioasă, dar atât de necesară. Aceasta este calea care ne poate schimba viața în (mai) bine.

 

 

presentation image
Autor:    Simionescu Roxana, Psiholog, Terapeut, Dezvoltare Personala
CELE 5 FORME DE INTELIGENTA
CE ESTE AFAZIA
GAFS Evaluarea psihologica complexa a persoanelor cu handicap
zoho chat