STRESUL (DEX) Este un termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave.

Stresorii sunt divizaţi în: fizici, psihici şi sociali:

            - stresorii psihici decurg fie din stresorii fizici sau din cei sociali, fie sunt autoinduşi. Prin natura lor repetitivă, sunt consideraţi ca fiind cei mai dăunători. În această categorie se includ atât trăiri emotive acute sau cronice, cu amprenta negativa (frustrarea, culpabilitatea, furia, ura, gelozia, depresia, anxietatea, sentimentul de inferioritate, de insecuritate), cât şi cele pozitive (dragostea, fericirea, etc.). Caracterul de stresor decurge din măsura în care succesul, respectul solicită răspunsuri adaptative intense din partea organismului. Nivelul intensităţii stresului psihic nu depinde întotdeauna de intensitatea stresorului, ci de maniera subiectivă în care acesta este perceput şi trăit.

- stresorii sociali sunt factorii externi rezultaţi din impactul individului cu structurile şi procesele sociale, susceptibili a influenţa starea de sănătate somatică şi mentală, confortul fizic şi psihic, calitatea vieţii. O.M.S. enumeră următoarele situaţii sociale ce contribuie semnificativ la intensificarea stresului social: urbanizarea, microelectronica, televiziunea, dezumanizarea instituţiilor sociale, dezrădăcinarea unor grupuri etnice, familia, microcomunitatea, conflictul de rol, supraîncărcarea de roluri, evenimentele de viaţă.

Stresul psihic ia naştere în următoarele situaţii:

1. circumstanţele care surprind individul nepregătit spre a le face faţă: lipsa de antrenament, incapacitate fizică, intelectuală (de moment sau de fond) etc.;

2. miza este foarte mare, un răspuns favorabil având consecinţe importante pentru individ, în timp ce eşecul (incapacitatea de a răspunde eficient la situaţia solicitanta) are un efect nociv permanent, accentuând şi mai mult stresul psihic;

3. gradul de “angajare” a individului (in funcţie de “miză”) conferă o intensitate direct proporţională cu stresul psihic.

În viziunea unor autori (Kaplan, French) care au elaborat teoria cognitivă a stresului psihic, la baza stresului psihic există o neconcordanţă între resursele, abilităţile, capacităţile individuale ale subiectului şi cerinţele şi necesităţile impuse acestuia. În această optică – se pot codifica unii termeni, cu semnificaţie stresantă, care sunt prezenţi în diferitele definiţii ale stresului psihic:

– “ameninţare”: este semnificaţia de anticipare a unui pericol;

– „conflict”: situaţia creată de interferenţa a două sau mai multe solicitări;

– rezolvarea unor probleme dificile sau imposibile (în raport cu contextul situaţional de rezolvare);

– suprasolicitarea peste limitele capacităţii intelectuale (inclusiv parametrii atenţiei, memoriei, rezistenţei la perturbaţii);

– subsolicitarea prin insatisfacerea unor nevoi psihologice fundamentale de activitate, afiliere, de informaţie (de nou);

– remanenţa unor stări afective negative (pierderea unei fiinţe dragi, eşec profesional sau de alta natură etc.) sau redeşteptarea lor sub acţiunea unor excitanţi condiţionali, ori readuse la suprafaţa conştiinţei prin vise, asociaţii de idei etc.

Încercând o caracterizare generală a situaţiilor generatoare de stresului psihic şi pornind de la aceeaşi diferenţiere a agenţilor stresori faţă de stresul propriu-zis (considerat ca „o stare a întregului organism aflat în condiţii extenuante”), evidenţiază următoarele:

– stresul psihic poate fi mai bine înţeles ca interacţiune a subiectului cu situaţia (stresantă); în evaluarea acestei interacţiuni trebuie avute în vedere şi ,,condiţiile interne” ale subiectului (stări de motivaţie: trebuinţe, dorinţe, aspiraţii, stare de oboseală fiziologică sau patologică);

– contextul social are un rol fundamental în generarea reacţiilor de stres psihic;

– există mari diferenţe individuale în reacţiile la situaţiile stresante;

– nu se pot corela criteriile psihologice de măsurare a stresului (,,intrarea în stres psihic’’) cu diverşi indicatori fiziologici ai stresului;

– existenţa unor deosebiri nete în sânul condiţiilor naturale şi între acestea şi cele de laborator de producere a stresului psihic.

O clasificare dihotomizată a situaţiilor de stres:

– situaţiile de solicitare, stimulare neadecvată (în exces sau în minus);

– situaţiile conflictuale propriu zise.

În următoarele condiţii o situaţie poate genera un stres, adăugând şi nuanţările cuvenite:

– supraîncărcarea cu sarcini multiple şi în condiţii de criză de timp (deci şi de necunoaştere a duratei);

– perceperea de către subiect a unei ameninţări reale sau imaginare (inclusiv a integrităţii fizice);

– izolarea sau sentimentul restrângerii libertăţii ca şi a contactului social;

– apariţia unui obstacol (bariera psihologică sau fizică) în calea activităţii sale resimţită ca un sentiment de frustrare;

– presiunea grupului social (favorabilă sau nefavorabilă) generatoare a temerii de eşec sau de dezaprobare;

– perturbări de către agenţii fizici (termici, zgomot, vibraţii, chimici, biologici (boli somatice) care scad rezistenţa adaptativă (inclusiv în sfera proceselor psihice).

De la observaţii empirice la studii riguroase s-a ajuns la afirmaţia, devenită astăzi axiomă, că factorii psihosociali influenţează starea de sănătate, calitatea vieţii, confortul fizic şi psihic la nivel individual şi social.

Ritmul alert al evoluţiei societăţii contemporane în plan economic, tehnic, social şi cultural a impus înlocuirea solicitărilor de natură fizică cu cele ale funcţiilor psihice superioare. Aceste modificări au determinat comutarea atenţiei cercetătorilor de lastresul fizic la cel psihosocial şi implicarea unor noi ştiinţe în studiul problematicii stresului cum sunt psihologia, sociologia, antropologia.

S-a propus mai demult distincţia între stresul sistemic, produs de agenţi fizici, chimici şi biologici, ce subliniază mai ales aspectele fiziologice şi psihobiologice, şi stresul psihic, care implică în primul rând starea psihologică a organismului.

Apariţia conceptului de stres în limbajul psihologic este relativ nouă (noţiunea este folosită prima dată în 1944 în Index Psychological Abstracts). Topica de studiu a stresului era raportată de psihologi până la acea dată la alte fenomene psihice cum sunt: emoţia, frustrarea, conflictul, anxietatea, adaptarea, apărarea.

În contextul studiilor moderne asupra stresului psihosocial se impun a fi descifrate cinci probleme majore:

1. condiţiile şi factorii care provoacă stresul;

2. caracteristicile recepţiei subiective a acestor factori;

3. reacţiile la stresul psihic şi consecinţele lor;

4. modul de ajustare a individului la situaţiile de stres;

5. factorii ce determină vulnerabilitatea sau rezistenţa la stres.

Există diferenţe individuale în ceea ce priveşte reacţia indivizilor la stres datorită unor trăsături de personalitate. Studii efectuate de cercetări prospective, cu caracter medical şi psihosocial şi au dovedit că anumiţi subiecţi rămân sănătoşi în ciuda stresului intens la care au fost supuşi, în timp ce alţii cu structuri psihice diferite de primii, au prezentat diverse disfuncţii psihosomatice ca efect al stresului. Aceasta se explică prin faptul că în calea agenţilor stresori se interpun factori cu rol de filtru: suportul social, experienţa personală, factorii demografici, teren psihic patologic minim, trăsături imunogene de personalitate (robusteţe, optimism, umor, controlabilitate internă).

Stresul este tot mai des întâlnit în rândul oamenilor de toate vârstele și, deşi se manifestă diferit de la o persoană la alta, stresul poate avea consecinţe atât în plan emoţional, cât şi în plan somatic, afectând organismul.

Stresul este în esență răspunsul corpului la orice formă de posibilă amenințare. Atunci când percepe un pericol – chiar dacă este unul real sau imaginar – corpul răspunde automat la acesta, printr-un proces denumit reacție de „fugă sau luptă” (fight or flight reaction).

Din punct de vedere fiziologic, când o posibilă amenințare este percepută, sistemul nervos răspunde prin eliberarea hormonilor stresului (precum adrenalină și cortizolul), care activează starea de urgență a corpului. Inima îţi bate mai tare, mușchii se încordează, presiunea arterială crește, respirația se intensifică și simțurile devin mai ascuțite. Astfel, corpul are mai multă energie și rezistență, are un timp de răspuns mai scurt și este pregătit să se lupte sau să fugă din fața pericolului pentru a supraviețui.

Așadar, stresul nu este cu necesitate negativ. Din contră, stresul este o formă naturală de răspuns la amenințările din jur și reprezintă un mod prin care corpul se protejează de pericolele din mediul înconjurător. Atunci când nivelul stresului este sănătos, acesta ajuta la concentrare, energie și alertă. Totuși, de la un punct, stresul va începe să provoace probleme de sănătate majore, să altereze starea de spirit, să reducă productivitatea, să dea naștere unor probleme în relație și să scadă calitatea vieții în general.

Hans Selye afirma că “mai important decât ceea ce ni se întâmplă este cum trăim ceea ce ni se întâmplă". Asta inseamna că lucrurile care ni se întâmplă au importanţa pe care le-o acordăm noi. Astfel, ceea ce determină intensitatea stresului este felul în care percepem stresorul, mai precis felul în care evaluăm situaţia respectivă. 

Știind că percepţia este maniera de evaluare, inseamnă că modul în care o persoană vede şi simte factorul stresant sunt esenţiale. Reacţiile la stres sunt determinate de abilitatea sau, dimpotrivă, inabilitatea fiecarei persoane de a se confrunta cu respectivul stresor. 

Deci, maniera în care stresul ne afectează depinde într-o bună măsură de capacitatea fiecăruia de adaptare la condiţiile de mediu stresante. Pe unii stresul îi motivează şi îi impulsionează în a merge mai departe, pentru alţii stresul este nociv. Sunt persoane care percep stresul într-un mod pozitiv, iar alţii se lasă doborât de el. Şi unii şi alţii se adapteaza însă stresului ca atare, învăţând să trăiască alături de el.

Există situaţii în care unele persoane susţin că lucrează mai bine în condiţii de stres şi că munca sub tensiune le face să dea cel mai bunrandament. Acestea reuşesc să transforme circumstanţele nefavorabile în unele favorabile şi să profite de ele la maxim. Au o satisfacţie maximă dacă trebuie să termine un anumit proiect într-un timp record, dacă sunt presaţi de termene-limită, dacă trebuie să-şi mărească cifra de afaceri, dacă lucrează în domenii cu un factor de stres ridicat sau dacă se implică în proiecte pe care le au de finalizat, dedicându-şi timpul şi energia pentru atingerea acestui obiectiv.

Persoanele care au un grad ridicat de toleranţă a stresului au în permanenţă controlul asupra situaţiei, că au un scop bine fixat şi îşi asumă responsabilitați. Aceștia pot influenţa pozitiv evenimentele ce au loc în jurul lor, în timp ce persoanele mai puţin tolerante în fața stresului sunt convinse că nu pot face nimic ca să schimbe cursul evenimentelor. 

Adaptabilitatea în faţa stresului depinde de o serie de factori: financiari, sociali, personali (vârsta, educaţia, experienţa, factorul religios). Însă nu se rezumă doar la aceşti factori. Reacţia în faţa stresului depinde şi de personalitatea fiecărui om în parte. Cei pesimişti sau negativişti sunt angoasaţi, nerăbdători, agresivi, nu au răbdare nici cu ei nici cu persoanele din jurul lor, uită să se relaxeze. La polul opus, se află persoanele optimiste, pozitive care reuşesc cu brio să gestioneze orice situaţie posibil stresantă.