Testimonial image

Tulburarea de Personalitate Paranoidă

Tulburarea de personalitate paranoidă este greu de definit. La inceput paranoia a fost descrisă ca fiind o condiţie extrem de rară. Abia in 1952 se foloseşte termenul de „stare paranoidă”. Dar, până când paranoia a fost acceptată ca entitate separată, nu a existat o posibilitate de tratament. 

Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate paranoidă sunt: neâncredere și suspiciozitate față de alții, intențiile lor fiind interpretate ca răuvoitoare. Suspectează că alții îl exploatează, prejudiciază sau înșeală. Reacționează prea sensibil la întreruperi. Are dubii referitoare la loialitatea sau corectitudinea amicilor sau asociaților. Refuză să aibă încredere în alții de frica că informațiile vor fi utilizate contra sa. Citește intenții degradante sau amenințătoare în remarci sau evenimente obisnuite. Poarta pică, este implacabil față de insulte, injurii sau ofense. Percepe atacuri la persoană sau la reputația sa și acționeaza coleros sau contraataca. Are suspiciuni recurente referitoare la fidelitatea soției/soțului ori partenerei/partenerului.

Paranoidul este o persoană care nu se poate relaxa, lipsită de umor, hiperserioasă, care mereu caută în situaţie şi context probe care să-i sprijine bănuielile. Abordează fiecare relaţie cu credinţa că cealaltă persoană va „greşi” şi i se vor confirma suspiciunile. Trăieşte într-o stare de anxietate permanentă, izvorâtă dintr-o convingere că lumea este stăpânită de oameni ostili.

Paranoizii resping dovezile care infirmă suspiciunile şi pot deveni circumspecţi în privinţa oricărei persoane care încearcă să le demoleze credinţele. Gândirea paranoidă se caracterizează şi printr-o lipsă de flexibilitate, încât argumentul cel mai convingător nu va avea nici un impact asupra lor. Manifestările iniţiale ale comportamentului lor sunt interpretate şi amplificate ceea ce creeaza o „spirală a minciunilor” care conduce treptat la un veritabil delir, iar împreună cu retragerea în sine specifica, determină pierderea contactului cu realitatea şi, duce catre o stare pseudodemenţială. Aceasta provoacă o tulburare severă de judecată şi de percepţie, dar fără o deteriorare intelectuală sau afectare a funcţiilor instrumentale. Tulburarea îşi are rădăcinile într-o afectare profundă, de ordine instinctivo-afectivă, a psihicului.

Prevalența este de 0,5-2,5% din populația generală. Se întalnește mai frecvent la sexul masculin.

Cauzele, cred experții sunt, pe de o parte, predispoziția genetică, pe de altă parte, educația și alte influențe de mediu. Persoanele cu tulburare paranoidă raportează adesea experiențe traumatice din copilărie, cum ar fi abuz fizic sau emoțional. Copiii care primesc puțină afecțiune și dragoste devin frustrați și, ca rezultat, dezvoltă agresiune ce o proiectează apoi pe alți oameni. Pentru că se așteaptă să aibă numai experiențe rele, se comportă agresiv iar acest comportament, la rândul său, creează conflicte. Se creează un cerc vicios.

Există o infinitate de forme intermediare, în care caracteristicile paranoiei sunt mai puțin pronunțate sau nu apar decât în situații stresante. Cea mai mare parte a persoanelor din această categorie prezintă doar câteva trăsături paranoice, care sunt cât se poate de obișnuite. Suspiciunea, susceptibilitatea, tristețea adâncă, sunt trăsături ale personalităților senzitive - o formă mai discretă a paranoiei. Personalitățile senzitive sunt mult mai des întâlnite decât paranoicii agresivi. La originea personalităților senzitive se află sentimentul propriei neputințe, proasta imagine a propriei persoane și un sentiment de vulnerabilitate.

Poate fi folositoare paranoia ? Având în vedere că nu trăim totuși într-o lume ideală, paranoia “în cantități moderate” are utilitatea ei dovedită, ferindu-ne de naivitatea care ne-ar transforma în victime sigure ale escrocilor și manipulatorilor.

Potrivit psihologilor evoluționiști, dacă anumite tipuri de personalitate s-au transmis de-a lungul generațiilor până azi, este tocmai pentru că aceste tipuri au fost selectate din punct de vedere genetic, căci erau prielnice supraviețuirii si reproducerii. Grație neîncrederii, paranoicii nu poți fi luat prin surprindere de dușmani, poți evita capcanele și trădările, prin urmare, cresc șansele de supraviețuire. Cât privește rigiditatea, uneori ea îngăduie să se parvină la statutul de șef, căci prea multă flexibilitate poate face să te lași dominat de cei mai autoritari. Pe de altă parte, un exces de neîncredere te poate împiedica să-ți găsești aliați, să lucrezi în colaborare, iar mult prea multă rigiditate te poate stingheri în adaptarea la un mediu în continuă prefacere, precum cel al societății noastre moderne.

Puțină paranoia poate fi folositoare în următoarele împrejurări: când trebuie să știi să fii inflexibil în aplicarea legii (polițist, judecător, funcționar public); când trebuie să faci față unor adversari posibili vicleni ori primejdioși (când lucrezi în poliție, vamă, serviciile antitero); când trebuie să știi cum să-ți aperi drepturile.

Nu toți cei care lucrează în aceste domenii ar trebui să fie paranoici, ci să aibă anumite trăsături ale paranoiei, bine dominate.

Cum trebuie să ne purtam cu paranoicii? Fie că este vorba despre o persoană apropiată, de care ne pasă, fie că ne aflam, de exemplu, in relații de muncă, putem să ne descurcăm cu un paranoic, astfel încat și lui și nouă să ne fie puțin mai bine, respectand anumite reguli.

Este recomandabil:

- să vă exprimați limpede motivele şi intenţiile, astfel încât să nu le lăsați loc de interpretări;

- să respectați cu mare grijă tot ce ați convenit împreună, altfel se simt trădaţi; orice eroare de etichetă pe care o comiteți riscă sa fie considerată drept semn al disprețului sau drept batjocură. Prin urmare, dacă aveți de-a face cu un paranoic, fiți de o politețe „reglementară”;

- să menţineți un contact regulat, absenţele îi pun pe gânduri şi vor crede că complotați ceva; dacă îl evitați, îi accentuează suspiciunea. Nu se va gândi că este vina lui. Va gândi că îl disprețuiți, că îl urâți sau că uneltiți împotriva lui;

- într-o inevitabilă dispută, faceți apel la reguli, la legi, la argumente științifice, în orice caz, argumente obiective, consacrate și incontestabile. Paranoicul iubește logica. În plus, nu se va simți învins în argumente de o persoană, ci va recunoaște supremația legii, de orice natură;

- să le lăsați mici victorii (alese cu grijă!); nu capitulați în mod ostentativ într-o dispută cu paranoicul deoarece se va simți jignit, desconsiderat;

- să căutați aliaţi în altă parte, de exemplu un psiholog.

Este nerecomandabil şi riscant:

- să renunţați la a clarifica neînţelegerile; cum personalitățile paranoice sunt obositoare și deseori frustrante, după o neînțelegere te poți simți tentat să renunți să te explici în fața lor, considerând că, la urma urmei, este vina lor și ele trebuie să clarifice lucrurile. În propriul vostru interes, dacă există o șansă de a clarifica neînțelegerea, încercati-o!

presentation image
Autor:    Simionescu Roxana, Psiholog, Terapeut, Dezvoltare Personala
zoho chat