Testimonial image

   Metoda Constelațiilor Familale a fost dezvoltată de terapeutul german Bert Hellinger. În această abordare individul este văzut ca parte a unui întreg mai mare - un sistem familial - mai degrabă decât ca o entitate separată.  
  Comportamentul său individual, sentimentele și atitudinile trebuie să fie înțelese în contextul acestui grup mai mare. La fel ca în orice alt sistem, există un set legi nescrise care ghidează comportamentele și relațiile din cadrul familiei pe care noi, în calitate de membri ai familiei, în general nu le cunoaștem sau nu le respectăm. 
  Sunt legi naturale ale întregului sistem mai mare care s-au pierdut de-a lungul timpului pe măsură ce societatea (mai ales cea occidentală) a evoluat către individualism. Ele au fost numite de Bert Hellinger „legile iubirii”, iar încălcarea (evident inconștientă) de către unul sau mai mulți membri ai sistemului a acestora duce la apariția încurcăturilor a blocajelor a bolii și a suferinței. Ele se pot manifesta în moduri foarte variate – de la repetiții de comportamente sau tipare de gândire distructive până la accidente, boli sau moarte prematură a unui membru al familiei.

  În metoda Constelațiilor Familiale se lucrează de regulă cu un grup de persoane care pot fi alese să reprezinte diferiți membri ai familiei, emoții sau concepte abstracte (cum ar fi viața, moartea, războiul, banii, iubirea, boala, etc.). Metoda poate fi utilizată, de asemenea, în sesiuni individuale în care clientul folosește diferite materiale sau simboluri pentru a reprezenta pozițiile membrilor familiei.

   Pentru a putea fi aduse la lumină aceste dinamici ascunse ale sistemului clientului i se propune să creeze o reprezentare spațială a familiei sau a unei situații semnificative, utilizând persoane din grup. Participanții, reprezentând membrii familiei acelei persoane, sunt poziționați în relație unii cu ceilalți în funcție de ceea ce clientul simte în acel moment. În acest fel se creează un model viu al familiei de origine (sau actuale). 

  Ceea ce se poate observa în Constelații este că sentimentele și gândurile reprezentanților sunt foarte asemănătoare cu cele ale membrilor familiei. Acest fapt se explică prin existența câmpului morfogenetic, un câmp energetic care ghidează mișcările reprezentanților și le permite să aibă acces la toate informațiile esențiale ale câmpului sistemic.

   Terapeutul facilitează apoi restabilirea ordinii în sistem, în măsura în care clientul este pregătit să lase responsabilitățile cu cei cărora le aparțin și să rămână doar cu ceea ce-i aparține cu adevărat, cu viața sa așa cum a fost, cu destinul său așa cum este și cu propria responsabilitate.

  În măsura în care reușește să recunoască și să ofere un loc pentru trecut primește un loc în prezent, se eliberează de încurcătura cu alte destine din sistem și își ocupă, din punct de vedere al profunzimii psihologice, locul just în sistem, locul unde dinamica perturbatoare nu se mai manifestă. Această eliberare este resimțită în mod spontan de client și de întregul grup de participanți. În același mod se simte și când acest lucru încă nu este posibil.

  Esența constelațiilor este acceptarea a cea ce este și a propriului loc în familie.  Acest lucru duce la autonomie, la diferențierea sănătoasă de familia de origine, la libertatea care permite întâmpinarea propriului destin, la evoluție, la sănătate, la iubire, la succes.

 

presentation image
Autor:    Simionescu Roxana, Psiholog, Terapeut, Dezvoltare Personala
Avize psihologice angajare/înscriere antrenor
RANA DE TRĂDARE
Imaginea de Sine
zoho chat