Sistemul este un complex de elemente aflate in interactiune. Idea de bază a terapiei sistemice este aceea de sistem, orice comportament fiind o parte a unui lant de interactiuni. In loc sa se preocupe cu cine si de la cine a inceput, terapia sistemica explica și trateaza problemele umane ca o serie de reactii la reactii (gandirea circulara).

Practica sistemică consideră “contextul” unul dintre cele mai semnificative elemente atât pentru dezvoltarea flexibilităţii psihologice a unui individ cât şi pentru starea de bine a acestuia.

Persoana care (sau pentru care) se solicita psihoterapia este vazuta ca parte a acestor sisteme (și cu precadere ea este privita in raport cu sistemul familial); de obicei, persoana “cu probleme” este “simptomul” (sau purtatorul simptomaticii) familiei din care face parte. Dinamica intrafamiliala, tipul de relatii, credintele și modalitatile de a functiona ale sistemului respectiv il “construiesc”, influenteaza sau determina pe cel consiliat.

In modelul sistemic, se renunta la “gandirea liniara” (X cauzeaza pe Y) și se recurge la “gandirea circulara” = reciprocitatea este principiul care guverneaza orice tip de relatie“.

Proprietatile sistemului familial sunt: familiile (ca orice grup social), sunt sisteme ce au proprietati reprezentand mai mult decat suma proprietat lor lor, iar opertiunile din cadrul acestor sisteme sunt guvernate de reguli. Fiecare sistem are o granita ale carei particularitati sunt importante pentru functionarea sistemului. Sistemele familiale tind sa atinga o stare de stabilitate relative.

Intre partile component ale sistemului exista comunicare și feedback, ceea ce se intampla in familie devine mai usor de inteles folosind cauzalitatea circulara decat cea liniara. Ca orice sistem deschis, sistemul familial are proprietatea de echifinalitate, are un scop. Granitele sunt linii invizibile de demarcatie intre sisteme, care influenteaza autonomia și regleaza cantitatea și calitatea de schimburi dintre sisteme, ele sunt dinamice și se schimba.

Terapeutii de familie cred ca fortele dominante din viata sunt localizate in afara noastra, in familie, astfel terapia este orientate spre schimbarea organizarii familiei – cand organizarea familiei este transformata, viata fiecarui membru al familei este alterata corespunzator. Terapia de familie determina modificari asupra intregii familii; astfel beneficiile pot fi de lunga durata, deoarece fiecare membru al familei este schimbat și continua sa exercite asupra celorlalti schimbari sincronice.

Scopurile terapiei sunt cresterea individuala (cand nevoile nesatisfacute sunt verbalizate, cand rolurile rigide sunt explorate) si imbunatatirea relatiilor.

Conditii pentru schimbarea comportamentului: sunt concentrare pe proces mai degraba decat pe continut si interventie din exterior: terapeutul furnizeaza o schimbare a regulilor.

TERAPIA SISTEMICA DE FAMILIE A LUI BOWEN

Terapia sistemică de familie a lui Bowen este foarte importantă, deoarece oferă o modalitate nouă de lucru, folosind modelul genogramei. Genogramele fiind diagrame schematice, care listează membrii familiei şi relaţiile acestora unul cu celălalt, triunghiurile din familie, cât şi relaţiile funcţionale sau disfuncţionale.

Transmiterea multigenerationala se refera la faptul ca, comportamentele/ tiparele de reactivitate emotionala se transmit de la o generatie la alta.

Pentru terapeutul bowenian nu este important scopul. Bowenienii dispreţuiesc tehnicile, şi că rolul cel mai important în terapia lor, îl ocupă întrebările de proces. Aceste întrebări îi ajută pe oameni să se cunoască mai bine.

Tehnica boweniană aduce multe noţinuni noi, cum ar fi triunghiurile emoţionale, procesul de transmitere multigeneraţional, procesul emoţional al familiei nucleare, separare emoţională.

TERAPIA DE FAMILIE STRATEGICĂ 

Oamenii ajung la problema pentru ca persista in niste solutii inadecvate, iar in timp se creeaza un cerc vicios care produce și intretine problema. S-a constatat ca exista o tendinta generala de a folosi repetat solutii care par logice, conforme cu cadrul de referinta socio-cultural și cu viziunea personala asupra realitatii chiar și cand ele nu ne conduc la atingerea scopului.

Evaluarea consta in a defini problema și a afla ce au facut oamenii pentru a incerca sa o rezolve. Tehnicile terapeutice sunt reguli de predare a comunicarii și interactiunilor de manipulare, folosirea persoanei I singular, constientizarea judecatilor de valoare asa cum sunt, iar oamenii trebuie sa și vorbeasca direct. Asadar, solutiile terapeutului trebuie sa aiba un alt tipar, alta decat cea care mentine problema, pentru ca familia mentine procesul, schimba doar continutul.

TERAPIA DE FAMILIE STRUCTURALA 

Granitele sunt linii invizibile ce regleaza schimburile dintre subsisteme. Schimburile vizeaza autonomia și independenta. Cerintele structurale pentru un cuplu sunt acomodarea și stabilirea granitelor, inclusive a acelor granite care-i separa de familiile lor de origine. O problemă des intalnita este cand parintii, incapabili sa-și rezolve problemele intre ei, deplaseaza focusul interesului asupra unui copil, victimizeaza copilul. Asta reduce tensiunea in cuplu, dar e disfunctionala. Un pattern alternativ este cand parintii continua cearta prin copii, ambii pot fi critici fata de celalalt, dar perpetueaza comportamentul celuilalt cu al lor propriu.

Obiectivele terapiei sunt stabilirea unei structuri functionale a familiei, rezolvarea problemei clientilor prin granite clare. Evaluarea consta in identificarea tiparelor de comportament constant dintre membrii familiei, evaluarea elementelor structurii familiei (ierarhie, granite, personale ce influenteaza dinamica familiei).

TERAPIA DE FAMILIE EXPERIENTIALA

Terapeutii experientiali descriu familia ca pe un loc de impartasire a experientei. Familiile functionale sunt suficient de sigure pentru a sprijini o gama larga de experiente, ofera membrilor sai libertatea de a fi ei insisi. Familiile disfunctionale sunt speriate și apatice, au o atmosfera de „moarte emotionala”. Aceste familii au la baza o stima de sine scazuta.

Cresterea de sine, dezvoltarea personala sunt cheia interventiei terapeutice, se focalizeaza pe dezvoltarea și crestereea familiei, facilitandu-le exprimarea emotiilor deschis, iar problema disparea apoi de la sine. Terapia experientiala creeaza contextul pentru a trai experientele „aici și acum” si se caracterizeaza prin autenticitate. Strategiile de proiectie prin alienare de sine se invata in familie („sa nu-i spun mamei ce simti/ mi s-a interzis sa..”), asadar familia trebuie sa aleaga alta cale, cea de comunicarea autentica. Stilul de comunicare functional e cel echilibrat, care da raspunsuri reale, autentice, congruente verbal și nonverbal, poate schimba subiectul daca situatia o cere, sa critice asertiv.

TERAPIA DE FAMILIE PSIHANALITICA

In centrul naturii umane, dupa Freud, sunt impulsurile sexuale și agresive. Conflictul mental apare atunci cand copiii invata greșit, ca exprimarea acestor impulsuri de baza va duce la pedeapsa. Conflictul rezultat este semnalul de afect neplacut: anxietatea este neplacere asociata cu idea ca cineva va fi pedepsit pentru ca a actionat conform unui anumit impuls (de ex.furia exprimata poate determina partenerul sa inceteze sa te mai iubeasca).

Conform teoriei psihanalitice, simptomele sunt incercari de a te descurca cu conflictele inconstiente dincolo de sex și agresiune. Comportamentul este dictat de teama din relatiile de obiect, care incepe in copilaria timpurie, este considerat cea mai adanca radacina a problema psihologice.

Obiectivele terapiei sunt de a elibera membrii familiei de restrictiile inconstiente, in asa fel incat ei sa fie capabili sa interactioneze ca persone sanatoase.

TERAPIA DE FAMILIE COGNITIV-COMPORTAMENTALA

Relatiile de familie, perceptiile, emotiile și comportamentul sunt vazute ca exercitand o influenta reciproca una asupra alteia. Membrii unei familii sunt influentati simultan și se influenteaza unul pe celalalt.

Cognitiile subiectului functioneaza ca filtre prin care el interpreteaza comportamentele celorlalti. Interpretarile afecteaza profund comportamentele de raspuns. Disfunctionalitatea majora e atunci cand se instaleaza stilul cognitiv disfunctional. Mecanismul instalarii e dat de ganduri automate disfunctionale, care prin asociere cu comportamente și emotii, dau nastere unor scheme disfunctionale, conturand un stil cognitive disfunctional.

Scopul terapiei este de a usura simptomul prezentat, cu focus pe comportament, stingerea comportamentului nedorit și intarirea alternativelor positive asa cum sunt definite de familie.

In terapia comportamentala, pe langa teoriile invatarii, terapeutii predau comunicarea, rezolvarea problemelor, negocierea, restructurarea cognitiva, preventia recidivei. Terapia foloseste conditionarea operanta.

POSTMODERNISMUL, CONSTRUCTIONISMUL SOCIAL

 Ideea abordarii este ca nu exista o singura realitate, realitatea unora e la fel de buna ca realitatea celorlalti, asadar nu exista realitati in terapia familie, ci doar puncte de vedere.

Accentul este pus pe reevaluarea perspectivelor asupra problemei, semnificatia insași e o tinta in terapie. Constructivismul s-a focalizat pe modul cum oamenii creeaza propriile lor realitati, dar terapia de familie a subliniat interactiunea, de unde a rezultat constructionismul social, cu accent pe puterea interactiunii sociale in generaral.

Limbajul colaborativ sustine importanta conversatiei, pentru ca problemele sunt mentinute prin limbaj in cadru sistemului. Terapeutul trebuie sa fie empatic, modest, nu doar reflexiv, sa exprime opinii, intrebari clarificatoare sau de dezvoltare, scurte, concise, sa evite conversatiile patologizante, (nu diagnosticheaza). Astfel, clientul e mai imputernicit sa reflecteze. Deci, conteaza intelesul pe care il daclientul, nu atat tiparele, terapia fiind una mai putin ierarhica, colaborativa de optiuni și intelesuri prin conversatie.