Testimonial image

Temperamentul sau caracterul unui organism indica felul cum reacționează sau cum se comportă în anumite situații de schimbare a rutinei din mediul înconjurator.

La rândul lui, comportamentul se exteriorizează prin reacții emoționale și fizice corelate cu modalitatea de gestionare a acestora, adica autocontrolul.

Hipocrate, în secolul al IV-lea î.Hr., bazat pe teoria umorilor (fluidelor corpului), flegmei (limfei), sângelui, bilei și bilei negre, definește 4 temperamente definitorii: flegmatic, sangvin, coleric și melancolic.

1. sanguis (sânge) - sangvin, (temperament comparat cu aerul, primăvara, sangele, dopamina, tinerețea, magicianul)

2. chole (fiere galbenă sau bilă)- coleric, (temperament comparat cu focul, vara, bila galbena, testosteronul, seceta, razboinicul)

3. melan (chole sau fiere neagră) - melancolic, (temperament comparat cu pamantul, toamna, bila neagra, serotonina, seara, poetul)

4. flegma (salivă) - flegmatic, (temperament comparat cu apa, iarna, flegma, estrogenul, noaptea, regele)

De aici provin cele patru temperamente:

Cu toții avem în noi cele 4 temperamente (sanguin, coleric, flegmatic, melancolic), dar cu o dominantă sau două dominante.

Medicamentele antice, ayurveda și medicina tradițională chineză se bazează pe noțiunea de temperamente.

Fiecare temperament are propriile sale caracteristici fiziologice, psihologice și comportamentale.

Temperamentul este expresia esenței energiei noastre constituționale.

Temperamentul este neutru din punct de vedere valoric pentru personalitate, adică nu el este cel care dă valoare personalității. Temperamentele nu sunt bune sau rele, de dorit sau indezirabile.

Ele sunt înnăscute, dar se exteriorizează doar in plan psihologic-comportamental si pun bazele formarii personalității fiecăruia. Ele stau la baza si dezvoltarea celoralte trăsături de caracter, care se dezvolta in urma experiențelor trăite, deci, in esența, deși sunt înnăscute, vor fi totuși modelate de condițiile existențiale ale fiecăruia.

Nu există temperamente pure. Teoretic trăsăturile aparțin tuturor tipurilor de temperament si coexista in fiecare persoana, însă unele se manifesta mai pregnant decât altele.

Așadar, temperamentul fiecărei persoane este o combinație unică, individuala si originala, așa cum este fiecare om.

CARACTERISTICILE TEMPERAMENTULUI FLEGMATIC

FIZIC: dilatat, față rotundă, gat scurt, corp îndesat, tendință la supraponderalitate, ten gras și rece.

PSIHOLOGIC SI COMPORTAMENTAL: lent, liniștit, flegmatic, perseverent, răbdător, sensibil, ia puține decizii, blând, atent.

APRECIAZA: odihnă, liniște.

SLABICIUNI: edeme, obezitate, diabet, digestie lentă.

CARACTERISTICILE TEMPERAMENTULUI SANGVIN

FIZIC: dilatat, față pătrată, gât scurt, corp solid, tendință la supraponderalitate, ten moderat gras și cald.

PSIHOLOGIC SI COMPORTAMENTAL: lider, social, cordial, de ajutor, ii place viața, generos, entuziast, popular, activ.

APRECIAZA: sa împărtășească cu ceilalți din bucuriile vieții, în timp ce se bucură de a fi liderul grupului.

SLABICIUNI: cardiovascular și exces de greutate.

CARACTERISTICILE TEMPERAMENTULUI COLERIC

FIZIC: retractat, față dreptunghiulară unghiulară, gât mediu, corp dreptunghiular și muscular, greutate echilibrată, piele moderat uscată și caldă.

PSIHOLOGIC SI COMPORTAMENTAL: Dirijează, controlează, ordonat, riguros, energic, curajos, ambițios, egocentric, îngrijorat, susceptibil, supărat, competitiv, cultivat.

APRECIAZA: acțiuni ambițioase, succesul.

SLABICIUNI: insuficiență hepatobiliară.

CARACTERISTICILE TEMPERAMENTULUI MELANCOLIC

FIZIC: față retrasă, alungită, gât lung, corp subțire, tendință spre slăbire, piele uscată și rece.

PSIHOLOGIC SI COMPORTAMENTAL: rapid, schimbător, imprevizibil, hipersensibil, cerebral, lipsă de perseverență, frică, sec, adaptabil, singur, creativ.

APRECIAZA: securitate, claritate, non-rutină.

SLABICIUNI: sistem nervos, somn, reumatism.

presentation image
Autor:    Simionescu Roxana, Psiholog, Terapeut, Dezvoltare Personala
Stilurile de atașament
Cum este să ai o relație cu un borderline?
zoho chat