Teoria autodeterminării (Self Determination Theory, autori Deci și Ryan) – oferă o bună înțelegere a legăturii dintre comportamente copiilor și ale adulților și nevoile psihologice din spatele acestora.

Conform teoriei autodeterminării, fiecare dintre noi, adult sau copil, are trei nevoi psihologice de baza (pe care urmărim să le satisfacem, într-un fel sau altul):

• nevoia de conectare

• nevoia de competență

• nevoia de control/autonomie

Nevoia de conectare reprezintă nevoia de a fi văzuți, valorizați, respectați, unici; nevoia de a ne simți bine în pielea noastră și conectați, aparținând unui grup.

Conectarea (sau relaționarea) este nevoia de a avea grijă de alții și de a simți că și altora le pasă de noi, de a simți că suntem conectați cu ceilalți fără să urmărim ceva anume, dar și de a contribui la ceva mai important decât noi înșine.

Când această nevoie nu este îndeplinită, experimentăm un sentiment de singurătate, excludere, alienare socială. Putem face progrese atunci când simțim că celuilalt îi pasă de noi, de progresele pe care le facem și că este acolo să ne asculte cu adevărat.

Oamenii simt opusul conectării atunci când calitatea atenției nu este foarte ridicată sau în momentul în care nu dai atenție modului în care celălalt se simte, emoțiilor pe care acesta le trăiește.

Nevoia de relaționare se referă și la un scop mai înalt, de a fi în sprijinul unui scop mai înalt, de a contribui, de a ajuta.

Nevoia de competență se referă la nevoia de a ne simți capabili, de a simți că putem reuși.

Competența este nevoia noastră de a ne simți capabili de a adresa oportunitățile și provocările zilnice, nevoia noastră de a crește și a ne dezvolta, de a exprima și stăpâni abilitățile pe măsura trecerii timpului.

Când această nevoie nu este îndeplinită, avem senzația de ineficiență, de eșec sau incapacitate.

Nevoia de autonomie (a nu se confunda cu libertatea) se traduce prin dorință de a lua decizii, de a face alegeri, de a fi sursa propriilor comportamente.

Autonomia este nevoia noastră de percepe că avem de ales, de a recunoaște și de a simți sentimentul de libertate în interiorul limitelor, de a ne exprima voința personală (“eu să fiu sursa acțiunilor mele”).

Când această nevoie nu este îndeplinită, experimentăm presiune și deseori conflict, simțim că suntem constânși, că trebuie să acționăm într-o direcție pe care nu o dorim.

Atunci când avem toate aceste nevoi satisfăcute resimțim o stare de bine, suntem încrezători și deschiși către cooperare și comunicarea cu ceilalți.

Pe de alta parte, e suficient că una din aceste nevoi să nu fie satisfăcute pentru a ne simți frustrați și demotivați.