Diferența dintre Îndrăgostire și Iubire!

De multe ori, confundăm Îndrăgostirea cu Iubirea sau o vedem pe a doua drept consecința naturală a primei. Între îndrăgostire și iubire există mai multe diferențe decât asemănări.

Din punct de vedere științific, iubirea e un cocktail captivant și dinamic între chimie, genetică, biologie și evoluție.

Iubirea are trei etape: Dorință, Atracție și Atașament.

Fiecare etapă e alimentată de un combustibil hormonal specific, care influențează modul în care gândim și ne comportăm.

- Dorința este etapa inițială, cea în care estrogenul și testosteronul intră în scenă și intensifică nevoia de apropiere față de persoana care ne-a atras atenția. Ne simțim entuziaști precum în fața unui tobogan cu apă uriaș, în care de-abia așteptăm să plonjăm.

- Atracția e faza în care ne conectăm și zburdăm de fericire. Am urcat în tobogan, ne-a luat valul și chiuim de bucurie la fiecare curbă. Avem trei combustibili puternici care ne dau aripi: adrenalina, dopamina și serotonina. Adrenalina e vinovată pentru fluturașii aceia din stomac… Ea ne face inima să bată mai tare (de fapt, mai repede, la propriu) și ne dă o super energie. Alături de ea, vine dopamina, autoarea zâmbetului „tâmp” (pentru ceilalți) al oricărui îndrăgostit. Dopamina ne droghează cu starea de euforie și fericire apolitică, antisocială și irațională, dar, cel mai „grav”, este legată de zona din creier responsabilă de adicție. Practic, reacția creierului nostru în perioada de îndrăgostire este aceeași precum cea generată de consumul de zaharuri sau de cocaină. Deci, e oficial, îndrăgostirea e un drog și, ca orice substanță de acest gen, generează un tip de adicție și o formă de sevraj în cazul despărțirii.

Cocktailul exploziv e completat de hormonul plăcerii – serotonina. Ea are foarte multe funcții în organism.

Nivelul de serotonină scade în etapa de început a unei relații, ceea ce poate duce la lipsă de somn și de apetit. Nivelurile prea mici de serotonină sunt asociate cu depresia, deci iată o primă explicație „tehnică” a suferinței din iubire.

Dorința și Atracția definesc ceea ce numim de regulă Îndrăgostirea. Potrivit ultimelor studii, în cazul în care doi îndrăgostiți se întâlnesc constant, intensitatea legăturii lor durează aproximativ doi ani, după care nivelurile de dopamină, serotonină și adrenalină încep să revină la normal. În teorie, acesta poate fi un punct de inflexiune în care multe cupluri decid dacă se despart sau dacă rămân împreună și trec la următoarea etapă.

- Atașamentul este cea de-a treia fază a iubirii. Ne-am dat jos din tobogan și, de aici încolo, rezistă numai cine știe să înoate și e dispus să facă acest efort pe termen lung. Bun venit în relațiile de iubire asumată, susținută de oxitocină și vasopresină! Oxitocina este alintată de „hormonul tandreții” și ne liniștește cu sentimente de mulțumire, calm și securitate, iar vasopresina este legată de unii specialiști cu comportamentul monogam. Din păcate sau din fericire, pe măsură ce cresc acești hormoni specifici de atașament, scad tot mai mult cei din faza de atracție.

Dacă înțelegem diferențele dintre etapele unei relații, putem da mai mult sens experiențelor noastre și le putem cultiva puțin mai conștient.

A iubi pe cineva este o alegere și necesită efort. A fi îndrăgostit, NU.

Nimeni nu poate alege Dacă, De Cine și Când să se îndrăgostească.

Nu are vreun sens să îi sugerezi cuiva că persoana de care s-a îndrăgostit nu e potrivită!

Etapa de Îndrăgostire nu e un moment bun pentru a lua decizii de viață importante, etapa de Iubire angajată, DA.

Lumea ar avea probleme serioase dacă oamenii ar rămâne veșnic îndrăgostiți. Asta pentru că frumoșii și creativii îndrăgostiți sunt „drogați” de efectul hormonal, iar aria din creier responsabilă pentru luarea deciziilor nu funcționează la nivel optim. De aceea, ei iau de regulă decizii care le pot afecta negativ jobul, celelalte relații, contul din bancă etc. În special decizia de a se căsători cred că poate fi una dintre cele mai riscante în această etapă. Până la urmă, doi ani trec așa de repede! Iar într-o relație care a evoluat în faza de Atașament, claritatea gândirii este alta, iar responsabilitatea deciziilor crește odată cu o mai bună și mai realistă cunoaștere a celuilalt. Căci fiecare om e un Univers.

Iubirea asumată poate avea caracter permanent. Dar necesită și întreținere permanentă.

Faptul că o relație a supraviețuit până în etapa de Atașament și a devenit o legătură angajată de iubire e minunat. Dar e abia începutul efortului, cu sine și cu celălalt. Și nici măcar așa nu primești vreo garanție că totul va funcționa. Este însă garantat faptul că o astfel de experiență poate fi cea mai importantă sursă de învățare și de evoluție – către un tu mai bun, un el/ea mai bun/ă, un voi mai bun. Și merită făcut totul pentru asta.